Povestea mea

Acum cinci ani mi-ar fi fost foarte greu să vorbesc despre mine, despre trecutul sau prezentul meu.

Am crescut gândind că ceva nu e în regulă cu mine, că sunt fie prea directă, prea tânără, prea ca o „șefă”, prea cu puțină experiență, prea moale, prea dură etc. Le-am auzit acasă și la școală, iar apoi mi le-am repetat în minte de multe ori, când simțeam că am greșit sau că sunt blocată.

Au fost multe momente în care simțeam furie, tristețe, durere, fericire, bucurie și nu exprimam ce simt sau ce aveam nevoie. Din foarte multe motive… Unul principal: că nu am fost învățată și nu am avut ocazia să trăiesc așa.

Și, uite așa, am intrat cu inima înainte, pentru prima dată, în rolul de mamă.
Am citit enorm, m-am dus la multe cursuri pentru că simțeam o frică incredibilă: că nu voi fi mamă bună, că nu voi ști ce să fac și că nu voi face perfect lucrurile.

Dap…

Ruxandra acum 11 ani.

Și a venit Ilinca în viața noastră. Apoi a venit Petra – bebe doi, la doar 14 luni distanță, pentru că ne-am dorit să avem copii apropiați ca vârstă. Am tras de mine, am făcut tot ce-am citit că face o mamă bună. Am refuzat orice ajutor. Trebuia să mă descurc! La câțiva ani distanță a venit și al treilea bebe – Vlad (Oh, da! și mi-am auzit-o: că o să văd ce diferență o să fac între fete și băiat). În 2020, a venit Ana. 

Astăzi, fiecare este diferit și unic, deși sunt crescuți în aceeași familie. Au în comun doar părul blond și ochii albaștri spre verde. Fiecare a venit în viața noastră cu un scop.

Ilinca, fiica noastră cea mare, ne-a provocat pe noi toți adulții din viața ei, părinți și profesori. Însă ea este și motivul pentru care am pornit un proces asumat de vindecare. Petra vorbește puțin și se asigură că toți cei de lângă ea sunt bine. Vlad face dreptate și sare în apărarea celui pe care-l consideră rănit.

În toți acești ani, m-am înțeles pe mine: am crescut ca relație de cuplu, am crescut profesional în moduri în care nu credeam că este posibil că aș putea crește, pornind de la rolul meu de mamă. Din durere, disperare, frică și multă furie am înțeles cât de puțin e despre ceilalți și cât de mult e despre asumarea mea în relația cu ceilalți. Am prins curaj să explorez cine sunt, ce am trăit și cine vreau să fiu. M-am „înțelepțit” cu fiecare experiență și cu fiecare interacțiune. Mai am multe de aflat, de descoperit, de înțeles, de schimbat și asta mă motivează, mă încarcă de dorința de mai bine.

Azi sunt o mamă diferită pentru fiecare din cei patru și am mai mult spațiu în viața mea pentru iubire, grijă și bunătate. Sunt un om diferit pentru că, din fiecare relație, am învățat multe despre mine, despre ei, despre noi. Și, le sunt înzecit recunoscătoare că m-au ales să le fiu mamă.

Mi-am dat seama că toate rolurile mele au ceva în comun și că nu le pot compartimenta: când sunt mamă, sunt și femeie; când sunt colegă, sunt și mamă; când sunt soție, sunt și prietenă și mamă. Toate aceste roluri mă au pe mine în comun: cine sunt eu ca om și cine devin eu din toate relațiile și prin momentele dificile, de bucurie și de reflecție.

Schimbarea pentru mine a pornit din rolul de mamă și a avut impact în toate celelalte aspecte ale vieții mele. Schimbarea a pornit de unde m-a durut cel mai tare.

Îmi doresc să fiu alături de oameni buni, așa cum alții au fost alături de mine și cum sigur vor mai fi. Împreună e mai bine și mai valoros.

Haideți să descoperim puterea unui wellbeing colectiv pentru ca fiecare să fim din ce în ce mai bine!

Cu bunătate, curaj și curiozitate,
Ruxandra